Societatea contemporană înaintează sistemului instructiv–educativ şcolar cerinţe tot mai subtile, formulând o comandă socială inexistentă anterior. Aceste schimbări sunt generate în special, de transformările vertiginoase din ultimele decenii, de necesitatea acerbă de cetăţeni activi, cu iniţiativă, capabili să se integreze în această societate şi să participe, la rîndul lor, la progresul continuu al acesteia. În acest context educaţia economică, în general, şi cultivarea spiritului întreprinzător la nivel de şcoală în calitatea sa de mega-obiectiv, vine să completeze un gol, un aspect de importanţă majoră în sistemul educaţional – formarea competenţelor antreprenoriale şi a spiritului de iniţiativă a noii generaţii, care se includ în categoria competenţelor sociale integratoare: consumator activ, abil, cunoscător al mecanismului formării preţurilor, al drepturilor sale, capabil să elaboreze şi să administreze bugetul personal sau cel familial. Pe de altă parte se dezvoltă şi abilităţi specifice, deloc neglijabile în mediu actual: deschiderea unei afaceri proprii, obţinerea unui profit prin mijloace legale, asumarea riscurilor şi a responsabilităţilor pentru această activitate, ceea ce exprimă, de fapt, şi esenţa antreprenoriatului.
În continuare doresc să împărtăşesc o experienţă inedită de formare la elevi a competenţelor antreprenoriale, în baza unei practici elaborate pas-cu-pas, prin tatonări şi „lecţii de învăţat”, implementată cu multă perseverenţă de cîţiva ani buni în Liceul Teoretic “GAUDEAMUS” din Chişinău.
La ora actuală putem afirma că deja al V-lea an în liceu avem un Centru de instruire economică liceală cu obiectivul general – organizarea şi coordonarea activităţilor educaţionale cu caracter economic. Pe lîngă asigurarea studierii principiilor teoretice ale economiei de piaţă, Centrul respectiv are sarcina de promovare a iniţiativei antreprenoriale a elevilor, exprimată în organizarea anuală a concursului Companiilor Şcolare, menit să consolideze conceptele teoretice de organizare şi derulare a unei mici afaceri în cadrul liceului. În activitate sunt implicate majoritatea claselor liceale, indiferent de profil, cu respectarea strictă a unor cerinţe de organizare şi documentare a „afacerii”, de repartizare a venitului obţinut, de utilizare exclusivă a valutei proprii liceale ş. a.
Deşi la prima vedere, acţiunea pare a fi extrem de complexă ca şi structură şi mod de funcţionare, delimitarea clară a rolurilor în cadrul diverselor subdiviziuni permite o derulare echilibrată a evenimentelor, chiar dacă numărul total de participanţi la proces este impresionant. Responsabilitatea majoră pentru ordinea în cadrul simulării revine unui Comitet Organizatoric, segmentat la rîndul său în 3 subdiviziuni specializate. În primul rînd se desemnează Consilierii-organizatori - un grup de elevi din clasele cu profil real-economic, cărora le revine sarcina de informare, instruire, consultare a colegilor în vederea organizării unei mici afaceri şi nemijlocit coordonarea, supravegherea activităţii. În componenţa grupului de consilieri se includ şi reprezentanţi ai unui organism de autoconducere liceală, activ pe durata întregului an, nu doar în perioada simulării economice - Ministerul Liceal al Economiei. Un al doilea element îl constituie Juriul - o echipă care întruneşte reprezentanţi ai Ministerului Liceal al Economiei, ai administraţiei instituţiei şi a asociaţiei părinţilor şi, indiscutabil, profesorii de economiei din liceu. Pe durata activităţii juriul examinează planurile de afaceri ale companiilor şcolare, acordă autorizaţii de activitate echipelor, totalizează rezultatele diverselor probe şi organizează premierea cîştigătorilor. Ca şi în viaţa reală, un al treilea constituent obligatoriu al sistemului nostru economic în miniatură este Banca liceală. Această instituţie are menirea de a asigura circulaţia valutei liceale proprii, organizarea schimbului valutar, documentarea financiară a întregii activităţi, repartizarea veniturilor provenite din activitatea de concurs. „Bancheri” pot deveni exclusiv elevii din clasele cu profil real-economic.
Întregul sistem de administrare, descris mai sus, există, de fapt, pentru a crea posibilităţi de instituire şi operare a principalelor entităţi de promovare a iniţiativei antreprenoriale - Companiile şcolare. Ideea unor mici „centre de afaceri” ale liceenilor organizate nu ne aparţine, ea este preluată dint-o experienţă internaţională de circa un secol şi este promovată în ţara noastră de organizaţia obştească Junior Achievement Moldova în cadrul educaţiei antreprenoriale opţionale. Ne bucurăm că, în timp, colaborarea noastră cu Junior Achievment Moldova a devenit foarte cordială şi fructuoasă: comunicarea sinceră ne face mai siguri în acţiuni şi sporeşte valoarea acţiunilor întreprinse.
Contribuţia noastră inedită la aplicare conceptului de Companie Şcolară constă în mobilizarea în cadrul unei singure instituţii a unui număr impresionant de echipe (cca 22-30, în dependenţă de numărul de clase liceale) dornice să genereze idei de afaceri, să le prezinte public spre aprobare şi să le pună în practică pentru a testa viabilitatea de piaţă a iniţiativei de afaceri. Echipele se structurează după principiul de clasă sau mixte, iar activitatea este permisă de către juriu printr-o autorizaţie specială, după prezentarea unui plan de afaceri simplificat.
În tot acest sistem, care – ţinem să menţionăm – funcţionează exclusiv în afara orelor, fără a stingheri orarul disciplinelor – avem şi un organism de asigurare a ordinii economice - Poliţia economică. Acesta este un grup de elevi, subordonat direct Ministrului economiei, ce îndeplineşte funcţia de control al rigorilor de desfăşurare a concursului: etica concurenţială, circulaţia valutară, amplasarea standurilor pentru vânzarea produselor, programul activităţilor, respectarea preţurilor stabilite şi declararea veniturilor de către micile afaceri şcolare. Poliţia are autorizaţia de amendare a celor ce încalcă regulamentul concursului.
Concursul economic „Compania şcolară” se desfăşoară în lunile octombrie–decembrie cu obiectiv final – colectarea surselor pentru acţiunea republicană de caritate “Caravana de Crăciun”. La sfîrşitul activităţii afacerile şcolare prezintă juriului documentele de lichidare ale fiecărei companii şi în baza rezultatelor declarate ale activităţii sunt desemnaţi învingătorii. În afară de cifra de afaceri, care bineînţeles, este importantă în aprecierea concurenţilor, sistemul creat de noi la „Gaudeamus” urmăreşte si alt obiectiv – promovarea eticii şi a corectitudinii de afaceri. Încercăm să afirmăm aceste valori prin mecanisme fireşti, în temei de convingere. Tindem spre faptul ca toţi participanţii la Concurs să împărtăşească sincer dorinţa de a se afirma prin metode oneste şi legale.
Deşi, datorită amploarei, la prima vedere proiectul în sine pare extrem de ambiţios, noi, cei care deja de 7 ori am riscat să desfăşurăm această acţiune în liceul nostru, vă asigurăm că este absolut realizabil şi în limitele unor eforturi ponderate. Cea mai dificilă este o primă încercare, însă aceasta poate fi iniţial o acţiune de proporţii mici. În 2002 proiectul a fost lansat cu doar trei echipe, adică maxim 75 elevi, iar venitul total abia a trecut de 2000 lei. În timp succesul şi popularitatea concursului a crescut considerabil astfel că în anul 2008 au activat 25 de Companii şcolare autorizate, care au implicat în forfotă creativă circa 500 liceeni şi au generat un venit total de 13 360 de lei. Suntem siguri că deja în următorul interval şi aceste cifre vor fi depăşite. Evoluţia ascendentă se va realiza doar cu o singură condiţie: ca noi, în calitatea noastră de îndrumători adulţi să ne învingem pornirile de perfecţionism, oarecum înrădăcinat în orice cadru didactic şi să acceptăm că elevii învaţă cel mai bine din proprie experienţă – să fim capabili să delegăm şi să acceptăm iniţiativele parvenite de la elevi: idei năstruşnice şi serioase, profitabile şi nu prea, de durată sau efemere.
Educaţia antreprenorială contribuie direct la formarea competenţelor necesare pentru afirmare, le cultivă tinerilor spiritul de iniţiativă şi îi pregăteşte pentru integrarea în societate, le educă cultura şi etica economică, îi ajută în orientarea profesională, etc. Dacă afirmăm că aceste valori sunt cu adevărat importante în activitatea de zi cu zi, vă îndemnăm să nu vă lăsaţi copleşiţi de ezitare: dacă am reuşit să vă trezim interesul sau, cel puţin, să vă intrigăm, vă invităm la colaborare!
Coordonatorul Centrului de instruire economică liceală „GAUDEAMUS”, profesor de istorie şi economie Andoni Vitalie.


Комментариев нет:
Отправить комментарий